Speakeri
Invitaţii ediţiei din 2010 a conferinţei internaţionale ANTREPRENOR – “SHOW ME THE BUSINESS!” sunt:
Andy Lopata – Fondator Andy Lopata Business Networking Strategy, firmă specializată în strategii de networking şi recomandari. Este vice-presedinte al Professional Speakers Association (UK) si director al retelei online Word of Mouse.

Experienţa: Numit “Dl. Network” de ziarul The Sun şi „unul dintre ce mai mari strategi în domeniul networking-ului în afaceri”, Andy Lopata este co-autorul a două cărţi despre networking, şeful biroului din Marea Britanie al revistei americane “The National Networker” şi, de asemenea, scrie în revista Business Matters. De opt ani Andy conduce Business Referral Exchange, unul dintre cele mai importante grupuri de networking prin recomandare (referral-focused networking) din Marea Britanie incluzând peste 2,000 de companii membre.
Valoarea actuală a businessului: Andy Lopata a lucrat dea lungul timpului cu mii de companii. Acordă consultanţă unor firme ca NatWest Bank, Merrill Lynch sau Mastercard pe care le ajută să-şi exploateze potenţialul de networking.
Studii: Andy Lopata este absolvent al Universităţii Birmingham din Marea Britanie.
Declaraţii: “În zilele noastre, networking nu mai înseamnă doar oportunitatea de a ne face conexiuni de business ci şi de a ne înconjura de oameni care ne pot susţine pe tot parcursul carierei noastre” – Andy Lopata, blogul personal. www.lopata.co.uk
Citeste despre Andy Lopata: După recesiune
Doru Lionăchescu – Partener principal Casa de investiţii Capital Partners, cel mai mare advisor de M&A independent.

Experienţa antreprenorială: La începutul anilor ’90, Lionăchescu era redactor-şef la săptămânalul economic Capital, după care au urmat 11 ani în diverse poziţii manageriale în cele mai importante bănci din România: ING Bank, Citibank (vicepreşedinte) şi EFG Eurobank-Bancpost (Deputy CEO). În 2005 a fondat casa de investiţii Capital Partners, unde este partener principal.
Valoarea actuală a businessului: Din 2005 încoace, Capital Partners a intermediat tranzacţii de 1,5 miliarde euro. Deal-urile care sunt în lucru pentru 2010-2011 (M&A şi finanţări) vor atinge circa un miliard de euro.
Studii: A absolvit cursurile Facultăţii de Electronică şi Telecomunicaţii a Universităţii Politehnica din Bucureşti. De asemenea, a absolvit MBA-ul ASSEBUSS şi al Universităţii Washington Seattle.
Declaraţii: “Ne aşteaptă un deceniu greu. Minim. Poate o generaţie. Nu sunt soluţii pe temen scurt. Cine promite pe termen scurt minte cu neruşinare. Un deceniu dacă avem noroc. În peste 18 luni de criză noi n-am luat nici o măsură. Zero măsuri. Ăsta e ritmul de restructurare în administraţia publică. Şi atunci putem spera că în 10 ani vom face ceva. E aritmetică pură.”, – declaraţie a lui Doru Lionăchescu pentru MONEY EXPRESS.
www.capitalpartners.ro
Citeşte despre Doru Lionăchescu:
Doru Lionachescu: “E un timp al asteptarii”
In fond, Lionachescu
Florin Talpes

În prezent, grupurile Softwin şi BitDefender sunt cel mai mare jucător pe piaţa locală IT, iar BitDefender este una dintre puţinele multinaţionale româneşti, cu birouri permanente deschise în Germania, Marea Britanie, Spania şi SUA.
Experienţa antreprenorială: Cotat drept primul capitalist român din domeniul IT, Talpeş a fondat împreună cu soţia sa, Măriuca, în primăvara lui 1990 compania de software şi servicii IT Softwin. Primul “investitor strategic”: 300 de dolari daţi de tatăl Mariucăi Talpeş. În 2001, au dezvoltat antivirusul BitDefender, iar în 2006 familia de produse software de securitate BitDefender, a fost inclusă în topul celor mai bune 100 de produse high-tech din lume, potrivit revistei PC World SUA. Un alt reper major pentru Talpeş: în 2007, BitDefender divizia de securitate informatică, s-a desprins din Softwin ca entitate de sine stătătoare, iar ulterior omul de afaceri a vândut 7% din acţiunile noii entităţi unui grup de şapte investitori români şi americani. La începutul lui 2010, Talpeş vorbea de atragerea încă unui investitor în companie şi chiar de o posibilă listare duală (în 2011) la Bucureşti şi pe o altă piaţă de capital internaţională.
Valoarea actuală a businessului: În prezent, valoarea de piaţă a grupurilor BitDefender şi Softwin depăşeşte 100 mil. euro.
Studii: Absolvent al Facultăţii de Matematică din cadrul Universităţii Bucureşti, Talpeş mai deţine şi un masterat în Teoria Operatorilor
Declaraţii: “România are o mare problemă de leadership de mulţi zeci de ani. O parte a leadershipului e dată de oamenii de mare valoare, din diverse domenii, iar o alta parte e dată de antreprenori care fac parte din elita aceea care trage o societate înainte” – declaraţie a lui Florin Talpeş pentru MONEY EXPRESS.
www.softwin.ro
www.bitdefender.ro
Citeste despre Florin Talpes:
Debutul lui Talpeș în lumea îngerilor (de business)
Despre criză, la persoana întâi
Anca Bidian

Experienţa antreprenorială: Primul pas în antreprenoriat l-a făcut în 2003 când a fondat Gemini Consult – primul broker de credite din România. Încă de la început compania s-a dezvoltat accelerat graţie unui parteneriat exclusiv cu fosta HVB Bank (actuala Unicredit Ţiriac Bank). În 2007, Gemini a fost preluat de fondul de investiţii suedez Oresa Ventures care a rebranduit compania în Kiwi Finance şi a numit-o pe Anca Bidian în funcţia de CEO.
Valoarea actuală a businessului: În 2010, Kiwi Finance şi-a propus să acorde credite de 50 de milioane de euro, mai mult decât dublu faţă de 2009.
Studii: În anii ‘80 a absolvit cursurile Facultăţii de Automatică şi Calculatoare a universităţii Politehnica din Bucureşti. Ulterior, a plecat în Canada unde a urmat mai multe cursuri de management şi administrarea afacerilor.
Declaraţii: ”Nu o să iasă nimeni la televizor să ne spună «fraţilor, s-a terminat criza». Cei care îşi asumă primii riscurile au de câştigat, iar ceilalţi, care îşi vor face curaj ultimii, vor rata toate oportunităţile“ – declaraţie a Ancăi Bidian pentru MONEY EXPRESS.
www.kiwifinance.ro
Anca Bidian (Kiwi Finance): “Criza s-a terminat!”
7 luni, 15 scenarii
Anca Bidian, Kiwi Finance: “Asteptatul, in criza, e moarte curata”
Kiwi Finance, tinte revizuite
Dragos Petrescu – CEO Trotter Prim, proprietar al restaurantelor şi cafenelelor City Grill, Buongiorno, City Cafe, Caru’ cu Bere, Hanul Berarilor, Bundetot

Experienţa antreprenorială: Primul business pe care Dragoş Petrescu l-a dezvoltat a fost lanţul La Mama (1999), după care în 2004 s-a despărţit de fostul partener de afaceri şi a înfiinţat City Grill. A urmat în 2005 City Café, pentru ca un an mai târziu să preia “Caru’ cu bere”. În 2007 a lansat Buongiorno, iar în 2008 a achiziţionat mai multe locaţii în Bucureşti. În 2009 a lansat brandurile Hanul Berarilor, Bundetot şi Cantina Sport Pub.
Valoarea actuală a businessului: Grupul de restaurante şi cafenele controlate de Dragoş Petrescu a încheiat 2009 cu o cifră de afaceri de 14,5 milioane euro.
Studii: Dragoş Petrescu a urmat cursurile Universităţii Politehnice Bucureşti şi are de asemenea o diplomă de MBA.
Citeşte despre Dragos Petrescu:
Petrescu lanseaza un meniu de criza
Reteta de business a lui Dragos Petrescu
Petrescu multitasking
Ioan Vlasa – Director Societatea de Microfinantare FAER

Societatea de finantare Rurala FAER este specializata in acordare de microcredite pentru investitii in zona rurala si membra a Retelei Europene de Microfinantare. In 2009 a fost nominalizata intre primi cinci finalisti din EU pentru buna practica, inovatie si sustenabilitate.
Experienta profesionala: Ioan Vlasa a fost coordonator al sectorului de formare profesionala pentru adulti, consiliere si schimburi de experienta, program realizat de catre Fundatia pentru Promovarea Agriculturii si Economiei Regionale – FAER in colaborare cu SDC(Swiss Agency for Developement and Cooperation) si HEKS (Swiss Intercharch Aid ) Elvetia . Pana in 2005 a fost responsabilul sectorului de microcredite al Fundatiei FAER iar, in prezent, este Director General al Societatii de finantare Rurala FAER IFN SA. Incepand cu anul 2004, este consilier activ in programul de dezvotare rurala al SDC -HEKS pentru Republica Moldova.
Studii: A absolvit Universitatea de Stiinte Agricole a Banatului Timisoara, Facultatea de Zootehnie si Biotehnologii specializarea Biotehnologii promotia 1992. Apoi a plecat in Elvetia, unde a continuat cu studii postuniversitare de lunga durata (1993 – 1995) - SRVA Lausanne Elvetia (Service Romand de Vulgarisation Agricole ) si Grupul Elvetian pentru Zona Montana SAB Grugg, unde a obtinut specializarea de consilier dezvoltare rurala. In 1999 obtine o specializare pe investitii in zona rurala la Centre National d’Études Agronomiques des Régions Chaudes (CNEARC) Montpellier, Franta. In 2000, la Banca Mondiala si Banca Nationala a Ungariei, Budapesta, ABC Bancar – microfinantare .
Video Ioan Vlasa
http://www.rnw.nl/english/video/microcredit-a-step-booming-business
Cristian Nacu, Partener al Enterprise Investors
Enterprise Investors (EI), unul dintre cei mai mari investitori de private equity si venture capital (capital de risc) din Europa Centrala de Est, este activ in Romania inca din 1990. EI administreaza sapte fonduri de private equity si venture capital, cu o capitalizare totala de 1,7 mld. euro (din care a investit pana acum 1,2 mld. euro in 113 companii). Enterprise Venture Fund I (EVF I) este primul fond de venture capital al EI (dedicat afacerilor mici si mijlocii din Europa Centrala si de Est) cu o capitalizare de 100 mil. euro, fiind cel mai mare fond de acest gen din regiune. EVF I a finalizat patru tranzactii in sectorul bunurilor de larg consum si IT.
Experienta: Partener al Enterprise Investors (EI) din 2007 si director al biroului EI din Romania din anul 2005. Cele mai importante proiecte de pana acum, includ investitiile in Macon Deva (constructii), Siveco (IT) si Profi (retail). Cea mai recenta tranzactie a EI in Romania: preluarea a 56% din Smartree, firma de servicii de resurse umane controlata de Eric Kish. Anterior venirii la Enterprise Investors, Nacu a lucrat mai bine de sase ani ca <investment officer> in cadrul International Finance Corporation – divizia de investitii a Bancii Mondiale. A lucrat aproape doi ani pentru Guvernul Romaniei, administrand unul dintre cele mai mari portofolii de privatizare din tara si finalizand peste 25 de privatizari.
Studii: Universitatea Politehnica din Bucuresti
Declaratie: “Intotdeauna, in stadiile mai incipiente ale unei afaceri, prezenta antreprenorului este absolut cruciala. Ei sunt cei care au forta sa traga dupa sine toata organizatia, iar noi ne bazam pe asta”, declarasie Cristian Nacu pentru MONEY EXPRESS, 2009.
Citeste despre Cristian Nacu:
La ce preţuri se vând companiile în criză
Afacerile lui Nacu în două cuvinte
Cristian Nacu, partener Enterprise Investors: Polish Enterprise Fund VI are pana la 150 mil. euro pentru Romania
Tiberiu Moisă este Director Executiv – Clienţi Corporativi şi IMM, în cadrul Băncii Transilvania.

Cariera sa de 7 ani în BT cuprinde – pe lângă activităţile de coordonare a celei mai importante linii de business a Băncii Transilvania şi a echipei aferente – şi iniţiative în domeniul CSR, în calitate de director coordonator a două fundaţii înfiinţate de BT. Acestea sunt: Clubul Întreprinzătorului Român – prin care banca susţine întreprinzătorii, oferind sesiuni de training, un program de networking şi consultanţă financiară pentru accesarea fondurilor structurale, precum şi Fundaţia Clujul Are Suflet – care are ca misiune facilitarea integrării sociale a tinerilor cu vârste cuprinse între 14 şi 20 de ani, care provin din familii cu probleme sau din centre de plasament.
Declaraţii: “Clubul Întreprinzătorului Român a înregistrat în 4 ani peste 12.000 de membri. Ei ştiu pe pielea lor că e criză, că România are de străbătut o perioadă dificilă. Majoritatea înţeleg că de fapt antreprenoriatul este o meserie care implică neprevăzut. Au ales un drum în care neprevăzutul este de fapt o chestiune permanentă. Anii din urmă ne-au indus tuturor ideea că antreprenoriatul este o alegere, în fond facilă, care are principal avantaj în faptul că eşti la cârma propriului destin. Acum ştim că alegerea e una şi drumul este alta. Cu siguranţă nu avem toţi stofă pentru aşa ceva. De la această înţelegere pleacă respectul nostru pentru cei care îşi asumă lupta, sau pentru necazul celor ajunşi în dificultate. Clubul Întreprinzătorului Român, fondat de Banca Transilvania, va continua să acţioneze ca o platformă de normalitate şi sprijin pentru clasa antreprenorială.”




