Antreprenor 2010 – Bucureşti, 27.05.2010 (galerie foto)
Iunie 4, 2010
Galeria foto a evenimentului Antreprenor 2010
„Dl. Network” vine la Antreprenor 2010. Show Me the Business
Aprilie 23, 2010
Numit “Dl. Network” de ziarul The Sun şi „unul dintre ce mai mari strategi în domeniul networking-ului în afaceri”, Andy Lopata este co-autorul a două cărţi despre networking, şeful biroului din Marea Britanie al revistei americane ‘The National Networker’ şi, de asemenea, scrie în revista Business Matters. Timp de opt ani, Andy a fost directorul general al Business Referral Exchange, unul dintre cele mai importante grupuri de networking din Marea Britanie. Nu în ultimul rând, Andy a fost vice-preşedintele Asociaţiei de Speakeri Profesionişti.
A lucrat cu companii precum NatWest Bank, Merrill Lynch, Retail Trust, Currencies Direct şi Mastercard, ajutându-le să îşi atingă potenţialul maxim prin networking.
Andy vine la “Antreprenor 2010. Show Me the Business” să vorbească “prima regulă”: cum să construieşti avantaje de business prin conectarea cu oameni puternici şi crearea unei reţele de relaţii. A doua parte a prezentării va consta într-o sesiune interactivă, în care participanţii vor fi invitaţi să experimenteze “pe viu” secretele şi avantajele networking-ului.




